Monday, 8 December 2014

Dan Lungu, "Raiul găinilor: fals roman de zvonuri şi mistere"

– Polirom, 2012



Citită de pe 16 pe 19 aprilie 2013

Votul meu:



Tot înainte! Că înainte era mai bine…

Într-un oraş oarecare - să zicem din Moldova, pe o stradă oarecare - să zicem strada Salcîmilor, care a avut şi ea cîndva Cuţarida ei, acoperită acum de falnica vilă a Colonelului, o mînă de pensionari se adună seară de seară nu în poiana lui Iocan ci la... Tractorul şifonat, unde discută de zor politică şi se amuza povestind tot felul de întîmplări ciudate, "zvonuri şi mistere" dintr-o Românie care numai pentru găini pare ruptă din rai...

Ca şi în "Sînt o babă comunistă", lumea prezentată e una buimacă şi umilă, care nu prea ştie ce să facă dintr-un prezent la fel de lipsit de sens ca şi trecutul ceauşist. Cu toate acestea, oamenii nu-şi permit (sau nu ştiu) să-şi plîngă de milă, iar hazul de necaz e încă o dată ridicat la rang de filosofie naţională.


Lumea pitorească şi plină de vervă a acestui mini-roman e prezentată în zece capitole ale căror titluri, rezumîndu-şi succint şi sadovenian conţinutul, parodiază fie romane celebre ("...dna Vera Socoliuc se pregăteşte cu tot dichisul să bolească"), fie gogoşi tabloide ("...dra Veronica Geambaşu devine posesoarea unui embrion nelegitim..."), fie preiau ironic metafore îndoielnice ale societăţii actuale ("...Mitu, fraierul tranziţiei, se căsătoreşte cu Luminiţa, mireasa şomerilor") sau evocări nostalgice ale societăţii trecute ("...despre frumuseţea vieţii din anii comunismului...") etc. etc. etc.

Micro-universul periferiei, cu micile ei invidii, cu bîrfele, umorul, evenimentele minore amplificate din nevoia de senzaţional e creionat de o mînă sigură, care ştie să potenţeze şarja, ironia şi umorul atît în construcţia de caractere cît şi în oralitatea stilului.
Desigur, personajul principal este unul colectiv - mahalaua, iar caracteristicile ei principale sînt întrupate rînd pe rînd de ţaţa Milica, de mitomanul Mitu, de profetesa nebună Hleanda, de venetica Vera, de Ancuţa modernă - cîrciumarul Ticu Zidaru, sau de visătorul hen-to-be Relu Covalciuc.

Cît priveşte stilul, în descendenţa lui Caragiale şi a lui Eugen Barbu sînt exploatate nenumărate resurse ale oralităţii: parodierea limbajului de lemn comunist ("şedinţele de demascare") sau a celui la fel de lemnos al tranziţiei ("Te privatizezi, Relule, zic bine băieţii, bagi rîma la export"), înjurături duioase ("'tu-l în aripă") sau mai puţin ("Mă piş în gura celui care nu crede"), rectificări ironice ("domnul Traian, pe atunci tovarăş"), amestecul de registre: religios şi propagandistic ("Căiţi-vă, oameni buni! Lăsaţi rachiul şi vinul, lăsaţi preacurvia şi minciuna (...), mergeţi la şcoală (...), consumaţi peşte oceanic..."), comparaţii prozaic indecente ("Braţele ei cărnoase (...) ca o pereche de şobolani graşi în rut"), enumeraţii cu final neaşteptat ("fruntea înaltă, părul ca păcura, gropiţele din obraji şi dinţii stricaţi"), eufemisme ("are platfus la creier", "nu-i ozonată la altitudine"), cuvinte-valiză ("săptăluna") şi multe altele.


Într-un cuvînt, o altă operă interesantă a unui scriitor care (poate fiindcă e dublat de sociolog) înţelege ca nimeni altul România şi românismele, proiectîndu-le în universalitate:


„Strada Salcîmilor devine, sub pana alertă şi incisivă a lui Dan Lungu, o crudă cutie de rezonanţă a istoriei şi a realităţii româneşti. În această lume simplă, unde realitatea nu ajunge decît amuţită şi deformată, visul este derizoriu, nimicul cotidian travestit in zvonuri. Iar rîsul, ironia, ca întotdeauna, aici şi pretutindeni, exorcizează frustrările.” (La Quinzaine Littéraire)

8 comments:

  1. Hmpf, doar trei stele? Numai pentru limbajul ăsta spumos ar fi meritat patru! :)
    Eh, de fapt am citit și eu acest roman (a fost chiar primul după o lungă pauză de literatură românească), dar nu îmi aduc aminte nimic-nimicuța, decât că mi-a plăcut foarte mult și că am râs în repetate rânduri. Nici ceea ce am citit în recenzia ta nu mi-a mișcat aproape nicio amintire, weird... L-am împrumutat de ceva vreme pentru că voiam să îl recitesc, așa că, după cum se observă, chiar se impune o recitire.

    ReplyDelete
  2. Trei stele e foarte generos pentru mine, Ema! :) Opera e savuroasa, dar nu nemaipomenit de originala si pe alocuri superficiala! E buna, dar nu uimitoare (4 stele) si categoric nu o capodopera (5 stele)! Un argument în favoarea judecatii mele mi l-ai furnizat chiar tu cînd ai spus ca ai uitat-o aproape complet! :)))))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ah, dar eu am uitat, din păcate, și absolut totul din Maestrul și Margareta (trebuie să recitesc neapărat cartea!), Lolita sau Castelul lui Kafka (idem). Așa că nu prea mai iau în calcul uitarea asta decât în cazul cărților citite recent (dacă le-am uitat, e clar că nu prea e nimic de capul lor).
      Eh, voi reciti Raiul găinilor, să vedem cum mi se pare acum. Am înțeles, trei stele e de bine la tine. :)

      Delete
    2. Si eu uit - si m-am consolat cu ideea citindu-l pe Sebastian, care se plîngea ca a uitat total un scriitor (nu mai tin minte care :))))) ) pe care-l considerase lider spiritual pe vremuri. De aia scriu recenzii, de fapt, sînt un fel de fise de lectura pe care se sprijina ca-n cîrje tinerea mea de minte :)))

      Delete
  3. Nu se repetă oarecum față de Sînt o babă comunistă?

    ReplyDelete
  4. Într-un fel. E pe aceeasi idee, numai ca nu se mai pune accentul pe latura nostalgica, preferîndu-se pitorescul actual în locul celui ceausist.

    ReplyDelete
  5. Mie mi-a placut atit de putin incit l-am abandonat. Cum sa uiti o femeie mi s-a parut incomparabil mai bun, si chiar pentru baba comunista am avut stomac. Dar raiul gainilor, fie l-am inceput intr-un moment nepotrivit, fie pur si simplu n-a fost sa fie deloc chimie intre noi. Acum o sa-i mai dau o sansa cu Fetita care se juca de-a Dumnezeu. Vedem.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mie mi-a placut mai mult decît Baba - poate pentru ca l-am înscris în linia balcanismului pitoresc, alaturi de Filimon - Caragiale - Barbu etc. care ma amuza copios. Cum sa uiti o femeie e într-adevar altceva (à propos, interesanta recenzia ta de pe GR la romanul asta!), dar desi e un cîstig dpdv al tehnicilor narative, nu e suficient de original încît sa compenseze pierderea vitalitatii ironice :)

      Delete