Et in Hiperboreea
ego!
N.B. M-am hotărât să scriu acest
articol în urma unei excursii atît de
minunate în orașul Québec încît am simțit
nevoia să o împărtășesc
cu toată lumea. Nu vă așteptați totuşi la
cine știe ce descrieri spectaculare (dacă vreți să citiți însemnări de călătorie adevărate vizitați blogurile
Cărți și călătorii sau Roșu vertical), talentul meu descriptiv e
aproape inexistent, da’ promit să mă scot (oarecum) cu pozele, poze care au fost făcute de minunat de talentatul meu copil, Cassandra
Despre castelul
de gheață din Québec auzisem încă de acum zece ani, adică de cînd am pus
piciorul în Canada. Mai mult, pentru că în fiecare vară mergeam cel puțin o
dată în frumoasa capitală a provinciei, fie cu ocazia festivalului medieval,
fie pur și simplu pentru o échapée belle,
de fiecare dată la întoarcere luam hotărîrea, la un pahar de vorbă cu
prietenii, de a merge în iarna respectivă să vedem și castelul – e drept că la +
40 de grade părea o bună idee. La -30 însă, ne trecea tot cheful și uite așa în
timp proiectata călătorie s-a transformat într-o simplă glumă de gașcă, de
genul „unde nu mai mergem noi anul ăsta”. Aceasta pînă în decembrie anul
trecut, cînd, povestindu-le amuzați prietenilor noștri quebecoși
despre atîtea decizii luate și amînate pe motiv de temperatură, au hotărît ei pentru
noi că e timpul sa le onorăm.
Si uite-așa, pe 6
februarie dimineața, bine înfofoliți, ne-am îmbarcat toți cinci în vanul lui
Claude, curioși dar și cu inima strânsă un pic, că iarna canadiană, avea
dreptate clasicul nostru în viață Băsescu, nu-i ca vara nici un pic. O fi
simțit Québec-ul reticența noastră, nu știu, dar vremea a fost atît de blîndă,
între -7 și -5 grade (vară, ce mai!), încît Francine, care e născută acolo, spunea
că de mult n-a mai văzut o iarnă cu atît de puțină zăpadă și temperaturi atît
de ridicate pentru un început de februarie.
Prima oprire,
chiar înainte de a ne lăsa bagajele, a fost la castel. Le château de glace este de fapt un hotel în care (aproape) totul
este făcut din gheață și din zăpadă – scaune, bănci, paturi, sculpturi, barul (mi-am
împlinit visul și am băut votcă dintr-un pahar de gheață, experiența merită
trăită, vreau să zic băută, vă spun io!) – există pînă și o capelă cu bănci și
altar de gheață unde se oficiază mai ales căsătorii.
Cele mai impresionante sînt evident camerele oferite de hotel, da’ eu n-aș petrece o noapte la -5 grade (atît
e înăuntru temperatura constantă) nici să mă tai, deși există pături si godine, fiindcă știu deja ce înseamnă somn în
frig, mulțumesc frumos, am dormit la +5 grade în ultima iarnă a regimului ceaușist ca tânăr
profesor stagiar și n-am scăpat nici acum de sechele J.
După ce am mîncat
de prînz am mers să vedem cascada locală (alt obiectiv turistic pe care tot ne
propuneam să-l vedem și nu reușeam că ne fura peisajul în vechiul port), o cascadă
impunătoare ( e mai înaltă decît Niagara) și care cică știe să înghețe
spectaculos, numai că acum, nefiind suficient de frig era înghețată doar pe
porțiuni.
Pe urmă am dat o
raită prin Île d’Orléans, o mică insulă unde s-au stabilit primii coloni si al
cărei habitat este în prezent ocrotit, pentru a i se păstra specificul rural.
Insula este legată de oraș printr-un pod construit destul de recent, pe la
începutul secolului al XX-lea. Pînă atunci oamenii foloseau vara bărcile și
iarna apa înghețată pentru a trece de pe un mal pe celălalt. Claude povestea că
negustorii îşi așezau tarabele și corturile direct pe gheață și rămîneau acolo
pînă la dezgheț, în timp ce eu mă gîndeam că omul se poate dovedi o ființă admirabilă prin
puterea lui de adaptare și capacitatea de a transforma pînă și vicisitudinile
în avantaje.
De pe insulă
(unde by the way am mîncat niște
ciocolată excelentă și am băut o cafea așijderea la o mini fabrică de ciocolată
locală) ne-am dus direct la carnaval, o corcitură între un bîlci și un parc de distracții – foarte vesel,
zgomotos și colorat (dar lipsit de țigani și cersetori, din fericire). Erau acolo sculpturi de zăpadă (unele năruite din cauza lipsei frigului, altele în curs de creație), erau și sănii trase de cîini atît de nerăbdători să alerge că lătrau în semn de protest
dacă erau ținuți pe loc și m-am plimbat eu însămi într-o "troică" trasă de niște cai
flegmatici și ostentativ plictisiți de rutina traseului.
La întoarcere
ne-am oprit un pic în centrul orașului unde
trona mîndru un palat de gheață (altul) care semăna cu un șvaițer (în opinia
fiică-mii).
Seara ne-am dus
la paradă, care nouă ne-a plăcut deși prietenii noștri spuneau că au văzut mai
adevărate. Trompete care creau o atmosferă ca pe stadion, dans, muzică, antren, da’ pozele n-au
prea ieșit că era noapte și participantii se mișcau întruna (ca să nu înghețe,
probabil) - ori poate erau degetele noastre cam înțepenite de frig.
A doua zi am
văzut o altă chestie inedită: cursa de caiac – de obicei imensul Saint Laurent, iconicul
fluviu canadian, este atît de înghețat încît sportivii mai mult împing barca pe
gheață decît vîslesc (și ăsta e cică tot farmecul cursei), dar acum au trebuit să
tragă din greu la rame, că gheață nu prea era.
În fine, ca să
terminăm excursia en beauté Claude
ne-a dus la întoarcere să vedem cum se
pescuiește la copcă pe rîul Sainte Anne... pe care am coborît cu mașina. Eu
aveam inima cît un purice și viziuni apocaliptice cu plăci de gheață care se
balansează și se dau peste cap cu mine cu tot ca la desene animate (nici acum
nu-s convinsă că n-am scăpat ca prin urechile acului, deși Claude zicea că e
imposibil să se întîmple așa ceva chiar dacă ar crăpa gheața), dar pescarii
amatori n-aveau nici o treabă - stăteau
zi și noapte pe apă (cică sezonul ține mai mult de-o lună) în căbănuțele lor,
unde dormeau, pescuiau și mîncau (probabil ce prindeau - niște peștișori rahitici care se numesc - destul de indecent, hi, hi! - poulemons).
În concluzie, o excursie
magică, magică. Hi, hi, dacă aș fi luat o piatră în gură de fiecare dată cînd vedeam ceva pentru prima oară, aș fi ajuns să vorbesc ca Demostene! În orice caz, dacă vă întîmplați prin zonă nu ratați – ça vaut vraiment la peine!
Bye, bye, Québec, à la prochaine!
P.S. Încă o precizare: Claude mi-a atras atenția că am asistat la o cursă de canoe, nu de caiac. Nu prea știu eu diferența, da' din dragoste pentru exactitatea informațiilor am simțit nevoia să rectific eroarea.
Mulțumesc frumos pentru vizita prin Quebec. Nu știu dacă mă vor ține cusăturile să îl vizitez vreodată, dar mă simt acum de parcă am fost acolo.
ReplyDeleteVodcă din pahar de gheață sună într-adevăr ca ceva ce nu trebuie ratat!
Cât despre șvaițerul uriaș - copiii știu întotdeauna mai bine - era cumva și vreun șoarec gigantic de gheață lângă el? Cineva trebuie să fi ronțăit găurile acelea :-)
"Copilul" meu are 21 de ani, but I know what you mean :D. cu placere, Canada asta e o tara minunata!
DeleteMA BUCUR PENTRU TINE!Sa-ti traiasca al tau copil si familia!Frumoase poze,felicitari "micutei" tale, de 21 ani!Oare cand a trecut timpul? Sunt foarte suparata pe el...ca nu vrea deloc sa se odihneasca si "fuge"... mereu.Posibolitatile,pe care le ai ai acum...nu le puteai avea la noi,nu-i asa?Tu ce job ai acolo? Ce face prietena ta ...Carmen? ea de ce nu e pe aici.Te sarut si-ti doresc in continuare sanatate si optimism!
DeleteCarmen face bine, lucreaza la o scoala si are un bebe (de vreo 5 ani:D) deci e cam ocupata. Eu lucrez într-un birou dar mai dau si ore de italiana, engleza si (mai rar) franceza.
DeleteMersi mult de vizita si de aprecieri!
Hm, de ce aveam eu impresia ca tu esti chiar in Québec?
ReplyDeleteMult de tot mi-a placut, ia sa ne mai povesteti una alta de pe la tine de-acolo de la Polul Nord :P.
(multumesc de mentionare, esti super draguta, dar la povestit calatorii eu chiar nu ma pricep. Noroc ca mai fac cite o poza :))
Nuuu, îs din Montreal (presque - adica stau la 10 minute de el, în banlieue) la 250 km de Québec (environ 2 h 30 cu masina.
DeleteAm sa mai povestesc, am vazut o chestie faina si in New Brunswick asta vara, poate îmi iau vînt si creez o rubrica "Din frumusetile patriei adoptive" :D.
Mie îmi place tare mult cum povestesti tu de acolo din Spania, amn fost sincera, nu draguta :))).
Fooooooooarte frumos, dulcea şi talentata mea prietenă! Aproape că mă hotărâsem să onorez şi eu amabila ta invitaţie, când mi-am amintit că nu pot ajunge acolo decât cu...avionul. Aşa că, mă mulţumesc doar să-mi imaginez privind frumoasele poze ale Cassandrei. Pup you!
ReplyDeleteMirella
Mersi Mirelus! Cînd o sa veniti pe aici (ca nu am nici o îndoiala ca asta se va întîmpla, da' mai vorbim noi la vara) am sa va duc nu la castelul de gheata (ca e mai fain vara aici decît iarna) ci la festivalul medieval, tot la Quebec.
DeleteMulțumesc pentru recomandare, dar să știi că ai povestit foarte frumos și eu una sunt dornică să văd și să aflu cât mai multe despre Canada. Așa că hai cu rubrica aia dedicată! ;)
ReplyDeleteOricum, tare frumos iarna pe acolo! :) A, să nu uit, hotel de gheață se face și la noi, la Bâlea Lac, în fiecare an, dar eu încă nu am ajuns pe acolo.
Uite ca pe asta n-o stiam. Au si hotel? Mersi de aprecieri, nu promit, da' deja ma gîndesc la rubrica aia :D
Delete