– e-book.
La casa de los espíritus- traducerea: Cornelia Rădulescu
Perioada lecturii: 3 – 24 mai 2018
Votul meu:
Că Isabel Allende ştie să scrie mi-am dat seama imediat ce am terminat de citit Daughter of Fortune (Fiica norocului, cred că e traducerea românească şi à propos de traducere, Cornelia Rădulescu face o treabă la fel de bună cu versiunea românească a La casa de los espíritusca Margaret Sayers cu aceea englezească a Hija de la fortuna).
Cu toate acestea, nu pot să spun că romanul care i-a adus celebritatea, Casa spiritelor, m-a impresionat în mod deosebit. Este adevărat, tehnica narativă este interesantă şi ingenioasă în simplitatea ei aparentă şi în structura ei rotundă, chiar dacă nu este nouă. Naraţiunea curge pe trei voci care sînt de fapt două, a lui Esteban şi a Albei, deşi cititorul trăieşte cu impresia că naratorul principal, care povesteşte în general la persoana a treia inclusiv despre Alba, este mult mai îndepărtat în timp de evenimentele povestite. Abia în epilog Alba îşi asumă vocea narativă, destăinuind totodată că nu a mimat vocea bunicului ei, ci l-a lăsat să scrie el însuşi părţi din poveste. De asemenea, simetria compoziţională – romanul începe şi sfîrşeşte cu o notaţie din jurnalul bunicii naratoarei, Clara: „Barrabás a ajuns la noi în familie pe calea mării..." dezvoltă şi structural tema eternei reîntoarceri nitzscheene, omul prins în lanţul repetitiv al destinului pe care Alba încearcă să-l rupă făcînd o dublă alegere: morală, în acelaşi sens nitzschean, atunci cînd hotărăşte să nu se răzbune, şi estetică, atunci cînd îşi sublimează suferinţa, transformînd-o în artă: