Ioana Pârvulescu, „În țara Miticilor”

 -ebook

Perioada lecturii: 29 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022

Votul meu: 

 

 Despre Caragiale s-a scris atît de mult, încît toate cărările păreau bătute. Cu toate acestea, micul și fermecătorul volum al Ioanei Pârvulescu, În țara Miticilor, reușește să fie original prin premisa, dezvăluită încă din titlu, că lumea caragialiană, oricît ar semăna de mult cu cea a scriitorului și cu cea a noastră, nu este o oglindă fidelă a ei, deși cititorii se simt adesea tentați să ignore acest lucru. În cele șapte eseuri se face deci drumul invers, de la lumea reală la cea ficțională, punînd în evidență, pour une fois, deosebirile și nu asemănările între cele două lumi.

Luke Dittrich, “Patient H.M. A Story of Memory, Madness and Family Secrets”

 – e-book

 Read from October 2^nd to 24^th 2021

My rating: 

 

 The first part of Luke Dittrich’s study-cum-(auto)biography-cum-history of lobotomy was interesting enough, although I was a little amused, a little put off of by what Steven Rose maliciously called, in his  Patient HM review – a botched lobotomythat changed science, a „rather florid American style”. Unfortunately, the last hundred pages or so seemed to me unjustifiably long and slightly boring.

The big plus, however, is that I’ve learned a lot of interesting things (and even remembered some I had forgotten, like the story of Herophilus and Erasistratus from Alexandria, who, around 300 B.C., were the first to perform human dissection, on dead, but also on some alive).

Kevin Dutton, "The Wisdom of Psychopaths"

 -e-book

Read from August 26^th to September 8^th 2021

My rating:

 

The title of Kevin Dutton’s book, The Wisdom of the Psychopaths seems ironically oxymoronic, until you read the preface that’s it, and learn that the essay is built on the idea that there is something good in every bad, even in psychopathy, for some of its attributes, like personal magnetism and a genius for disguise, used in moderation, of course, make it adaptive (not different, in a way, from anxiety, for it is known that anxious people can detect threats better than the rest of us, a very useful quality in an hostile or unknown environment):

Psychopathy is like sunlight. Overexposure can hasten one’s demise in grotesque, carcinogenic fashion. But regulated exposure at controlled and optimal levels can have a significant positive impact on well-being and quality of life.

The challenging thesis formulated, the author proceeds to prove it, gathering information from studies, experiments, books and personal observations, to build an image of psychopaths contrary to many stereotypes we have about them.

Julian Barnes, "Nothing to Be Frightened of"

  – ebook

Read from August 4^th to September 1^st 2021

My Rating:  

 

Part family memoir, part essay on death, Julian Barnes’ Nothing to Be Frightened of is a touching, but also an often humorous meditation on the most faithful companion of us all.

The book eclectically gathers different attitudes towards Death (and expectations beyond it), from curiosity and indifference to terror, of his family or of artists, in what he calls a pseudo-therapeutic effort to overcome his own fear.

Florian Illies, „1913. Vara secolului”

 – kindle.
Der Sommer des Jahrhunderts. Traducere din limba germană de Vasile V. Poenaru

 

Perioada lecturii: 6-26 iulie 2021

Votul meu: 

 

 

În timp ce citeam 1913. Vara secolului, m-am gîndit nu o dată ce mult mi-ar fi plăcut ca ideea lui Florian Illies, de a reînvia nu o epocă, ci, vorba poetului, „un anotimp, un an, un timp”, să-i fi venit și vreunui „cronicar” român, care să ne plimbe printr-un trecut mai mult sau mai puțin specific, punîndu-i și pe artiștii români în context, că nici ei nu-s lipsiți de pitoresc. Dar care ar fi anul cel mai potrivit pentru o felie din viața culturală română? 1813? 1876? 1921? 1925? 1943? Mi-e greu să aleg, pentru că ne-am obișnuit să gîndim trecutul în lungi perioade, automatism de care nici autorul nu e ferit, dacă ne luăm după titlu.

E firesc, așadar, să ne punem întrebarea dacă anul 1913 este cu adevărat definitoriu pentru secolul al XX-lea. Eu aș răspunde că nu, nu neapărat, deși se întîmplă lucruri multe și importante, dar că e în orice caz un an interesant, pe buza prăpastiei, o ultimă „vară” înaintea iernii lungi si grele care se apropie, și mai stă și sub semnul cifrei 13, pe care lumea a putut da vina ori de cîte ori s-a întîmplat ceva neplăcut, și contra căreia a găsit mijloace înduioșătoare de protecție (Gabriele D’Annunzio, de exemplu, oferindu-i unui prieten Martiriul Sfântului Sebastian, și-a datat dedicația „1912+1“, iar Arnold Schönberg, inventatorul dodecafonismului, acea „tehnică de bază a muzicii moderne, născută și din spaima creatorului ei față de ceea ce avea să vină. Nașterea raționalului din spiritul superstiției”, a evitat mereu atît măsura 13 cît și numărul de pagină 13 în compozițiile sale, iar cînd a realizat că titlul operei lui despre Moise și Aaron avea 13 litere, a tăiat al doilea „a“ din Aaron, schimbîndu-i numele în Moses und Aron. O paranteză în paranteză: născut pe data de 13 septembrie, se pare că lui Schönberg îi era teamă că va muri într-o zi de vineri, 13, în anul 1913, și chiar a murit pe data de 13, dar într-o sâmbătă, treizeci și opt de ani mai tîrziu.)

Oliver Sacks, "The River of Consciousness"

 – e-book

 

Read from May 30^th to June 16^th 2021

My rating: 

 

I must confess The River of Consciousness, despite its Borgesian title, did not captivate me as much as other Oliver Sacks’ books. However, Sacks being Sacks, I learned a lot from this one, too (even slightly irrelevant facts I bet I won’t forget as easily as more important ones, like the fact that there are people with Tourette’s who can catch a fly on the wings because their have a different perception of speed).

One of the most intriguing essays is The Fallibility of Memory, with the doubt it rises about what we remember, that is, what we think we remember. It seems that our memories, especially our earliest ones, are rarely reliable because our mind often mingles stories we were told or read with what really happened to us. Actually, the psychologist and memory researcher Elizabeth Loftus has proved (by experimentally implanting false memories in her subjects’ minds) that the so-called recovered memories of traumatic experiences, memories that ruined lives and families, could have been, in some cases, insinuated or planted by others (perhaps a therapist, a teacher, a social worker, an investigator and so on), in the minds of highly suggestible persons (children, a teenagers, bipolars, etc.).

Jeremy Butterfield, "Damp Squid. The British Language Laid Bare"

Read from June 3^rd to 7^th 2021

My rating : 

 

Jeremy Butterfield’s Damp Squid would be nothing more than a Linguistic 101, if the disinhibited, casual approach did not make the book a funny reading for everyone, not only for would-be linguists.

The main objective of the essay is to convince grammar police and other language nerds that language is not a holy instrument to be carefully approached and used, but a live organism, forever growing and changing. Therefore, the author browses The Oxford Corpus (the 2006 edition, with over two billion words taken from contemporary English all over the world) in search of examples and statistics to illustrate it. If you didn’t know (I didn’t 😊), the Corpus (created in 1961 under the name of The Brown Corpus, which gathered then an impressive million words) is a collection of machine-readable different texts, organised in 40 domains (business, religion, sport, weblog etc.), each with its own subdomains.

Mary Beard, "SPQR: A History of Ancient Rome"

  – kindle

 

Read from December 24^th to March 4^th 2021

My Rating: 

 

 

In the Epilogue of her SPQR: A History of Ancient Rome, Mary Beard confesses that the book is the result of about fifty years of history researching, archaeological sites visiting, Latin language learning, Latin literature reading and books with Roman subject studying, because for her “the Romans are a subject not just of history and inquiry but also of imagination and fantasy, horror and fun.”

Ancient civilizations, she says, do not teach direct lessons, either military or political, and are not necessarily models to follow. However, we are supposed to learn a lot by simply engaging with their history, which is our own:

We do not want to follow Cicero’s example, but his clash with the bankrupt aristocrat, or popular revolutionary, with which I started this book still underlies our views of the rights of the citizen and still provides a language for political dissent: ‘Quo usque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?’ The idea of ‘desolation’ masquerading as ‘peace’, as Tacitus put into the mouths of Rome’s British enemies, still echoes in modern critiques of imperialism. And the lurid vices that are attributed to the most memorable Roman emperors have always raised the question of where autocratic excess ends and a reign of terror begins.

Lisa Smartt, "Words at the Threshold"

– e-book

 

Read from February 19^th to March 4^th 2021

My rating: 

 

 

 Maybe I wanted to read Lisa Smartt’s book, Words at the Threshold, because the agony has always been a painfully fascinating theme, with its thread of light under an otherwise firmly closed door, to take farther the metaphor in the title. Maybe because, like many others, I have always hoped to have an epiphany after hearing stories about it, in order to discover that death is nothing to be afraid of. Or maybe because apart from the fact that death is fascinating in its own terrifying way in any circumstances, it is when it robs you of a beloved that you need most to be reassured that it is only temporary, while desperately looking for explanations, for signs, for proof of another (better) world to alleviate your grief.

In such times, books like this one seem to help you cope. When my father died, I re-read Raymond A. Moody’s Life after Life for these exact reasons, somehow hoping to reconnect with my dad at another level. It did not happen, not in the way Lisa Smartt describes the reconnection with her own father, but it gave me peace, encouraging me to doubt the finality of death, to dream that sometime in the future...

Mary Roach, “Stiff. The curious Lives of Human Cadavers”

  – e-book 

 

Read from February February 2^nd to 18^th 2021

My Rating : 

 The horizon of expectations induced by the title of Mary Roach’s book, Stiff. The curious Lives of Human Cadavers, is, without a doubt, fulfilled. In fact, the whole book is a very interesting and pretty original effort to encourage people to change their belief that cadavers are gruesome, eerie, disgusting or simply boring, by proving that they are in fact some sort of superheroes, working for the ‘betterment of humankind’, that is helping us to test, experiment and understand the human body: they were the first ‘victims’ of the guillotine, the first subjects of the new embalming techniques, the first passengers to wear a seat belt. Moreover, that there is nothing disrespectful in relating amusing stories about them, for a cadaver is not a person anymore, it is simply an object without much dignity left:

Being dead is absurd. It's the silliest situation you'll find yourself in. Your limbs are floppy and uncooperative. Your mouth hangs open. Being dead is unsightly and stinky and embarrassing, and there's not a damn thing to be done about it.

Annie Bentoiu, „Timpul ce ni s-a dat”

 

 – ebook

 

Perioada lecturii: 12 - 22 ianuarie 2021

Votul meu: 

 

 

În excelentul său eseu, Castelul, biblioteca, pușcăria (datorită căruia am descoperit de fapt memoriile lui Annie Bentoiu, și nu numai), Dan C. Mihăilescu mărturisește că abia la lectura celui de-al doilea volum din Timpul ce ni s-a dat început să aprecieze stilul autoarei: în primul volum i se păruse, prin contrast cu cel al Aniței Nadriș (20 de ani în Siberia) sau al Adrianei Georgescu (La început a fost sfîrșitul), rece, lipsit de participare afectivă, pentru a-și da mai apoi seama că de fapt „lenta, voit nespectaculoasa acumulare a detaliilor ce pustiesc individualitatea și desfigurează (irepresibil și irecuperabil) ființa rațională” nu poate fi redată decît pe un ton a cărui principală calitate este „moderația, echilibrul, accentul nerevendicativ, oroarea de patetism”.

Ei bine, mie tocmai tonul acesta oarecum distant mi s-a părut interesant, văzînd în el o modalitate inedită, fără să fie totuşi discordantă, de abordare a ororilor instaurării comunismului. După Anița Nandriș, vocea obidit resemnată a țăranului român trimis în Siberia de regimul sovietic tocmai din vina de a fi țăran și român, sau Adriana Georgescu, vocea pătimaș indignată a politicianului patriot păcălit de un sistem care a schimbat toate regulile jocului, Annie Bentoiu reprezintă vocea critic analitică a intelectualilor, victime colaterale ale evenimentelor pe care le observă cu mirare sau neîncredere, încercînd uneori să găsească explicații sau justificări, dar de cele mai multe ori povestind fără patimă pentru a-i lăsa cititorului o imagine, ca să zic așa, obiectivă, a absurdului.

Oliver Sacks, "Hallucinations"

  – e-book

 

Read from January 4^th to 13^th 2021

My rating:

 

 In the Introduction of his Hallucinations, Oliver Sacks says that he conceived this book as “a sort of natural history or anthology of hallucinations”, and this is exactly what it is, a collection of first-hand testimonies from people whose common ground are hallucinations, either because of some medical condition (macular degeneration, migraine, epilepsy, narcolepsy, Parkinsonism etc.), or because of nightmares, shocks, use of some substances, or a combination of the two categories.

The author also hopes that the stories in this book “will help defuse the often cruel misunderstandings which surround the whole subject”, for although in many cultures hallucinations are a part of spiritual practices tried to be induced by meditation, drugs, or solitude, in modern Western culture, they are often stigmatized, considered either a sign of madness or of a grave illness of the brain.

Pierre Bayard, « Comment parler des livres que l’on n’a pas lus »

  - ebook

 

Lu du 8 au 16 décembre 2020

Mon vote : 

 

 

J’étais sûre, avant de lire l’essai de Pierre Bayard (et à vrai dire, c’était la raison pour laquelle je voulais le lire), que son titre, Comment parler des livres que l’on n’a pas lu, annonce un de ces livres self-help ironiques, tellement fait partie de nos préjugés culturels l’interdiction de parler d’une œuvre sans la connaître. Eh bien, après l’avoir « parcouru », je peux finalement, trente ans après, ne plus me sentir coupable en me rappelant les examens de littérature à l’université, pour lesquels, découragée devant l’immense bibliographie, je trichais souvent en lisant seulement les critiques qui me donnaient une idée sur les contenus. En effet, il semble que, dans le fond, j’avais trouvé la meilleure façon d’en parler !

Roland Barthes, « Fragments d’un discours amoureux »

  – e-book

 

Lu du 16 au 27 novembre 2020

Mon vote : 

Généralement, les approches ludiques de Roland Barthes me fascinent, pourtant j’ai trouvé que dans ses Fragments d’un discours amoureux elles sont (juste) un peu forcées.

Peut-être parce que je m’attendais à un essai semblable à l’éblouissant Plaisir du texte (dont j’ai écrit – en anglais – quelques mots ici) où, au lieu de l’analyse sur texte que le titre semble suggérer, on est mis devant un fascinant portrait du texte devenu corps, non seulement concret mais sexuellement chargé – intellectuellement parlant, bien sûr, ce qui rend le tout encore plus incitant. (Il est vrai, il y a une certaine liaison entre les titres et les thèmes des deux œuvres, dans leur effort de la traduction d’une émotion dans un signe linguistique et vice versa  - ce qui n’a rien d’étonnant, bien sûr, vu que l’auteur est un fameux sémiologue).

Lucian Boia, „Sfîrșitul Occidentului? Spre lumea de mîine”

- Humanitas 2013. ISBN 978-973-50-4010-9. 124 p.

Perioada lecturii: 1 – 6 iulie 2020

Votul meu: 

Am citit pînă acum vreo șase cărți ale lui Lucian Boia, și ideile expuse acolo m-au convins și entuziasmat de fiecare dată (după cum se vede și din recenziile mele superlative, la care îmi permit să fac discret trimiteri): cînd a spus că românii (ca și alte nații de altfel) își regîndesc periodic istoria, mistificînd-o pentru a conveni orizontului de așteptare al unui anumit moment (Două secole de mitologie națională), ba mai mult, întrețin în mod artificial și în scop politic anumite mituri naționaliste cu caracter autoritar și xenofob, care devin adesea o frînă în dezvoltarea țării (Istorie și mit în conștiința românească); cînd a observat incapacitatea românului de a renunța la folosul personal pentru binele public (Strania istorie a comunismului românesc) ca și lipsa lui de vizionarism, superficialitatea și adaptarea categoriilor morale la interesele personale (De ce este România altfel); în sfîrșit, atunci cînd a desacralizat  Mitul democrației, în care a văzut o utopie ca atîtea altele, dar care a împins omenirea spre progres. 

Iacob Negruzzi – „Amintiri din Junimea”

 – Humanitas 2011. Ediție îngrijită de Ioana Pîrvulescu ISBN 978-973-50-3750-5 (pdf)

 

Perioada lecturii: 25 mai – 8 iunie 2020

Votul meu: 

Dată fiind formația mea filologică, e destul de rușinos că n-am citit Amintirile lui Negruzzi niciodată de la un capăt la altul pînă acum (și e de mirare că nu mi-au picat la nici un examen 😊). O explicație ar fi poate că atît de multe dintre poveștile de acolo au intrat în cultura mea generală, încît nu mi s-a părut niciodată o prioritate această lectură, comparativ teancul de cărți necitite de pe noptieră. 

Iar acum că i-a venit în sfîrșit rîndul și pot confirma că nu am aflat multe lucruri noi, am savurat nevertheless fiecare pagină pentru că (are dreptate Ioana Pîrvulescu, cînd spune în Prefață că portretul colectiv făcut de Negruzzi Junimii este memorabil în ciuda talentului său literar destul de modest) volumul este mult mai mult decît informațiile pe care le conține, oricît de prețioase are fi ele. 

Georges Duby, „Anul 1000”

– e-book

 Perioada lecturii: 30 martie – 6 aprilie 2020

Votul meu: 

Deși Georges Duby (1919-1996), bine-cunoscutul istoric medievalist francez n-a făcut niciodată parte „oficial” din Școala istorică de la Annales, el este considerat un exponent al tradiției acesteia prin efortul permanent de a pune oamenii și viața lor zilnică în centrul demersului său istoric. Una dintre metodele instituite în acest sens, studiul istoriei mentalităților („histoire des mentalités” despre care Wikipedia dă cîteva detalii, în engleză, aici), este utilizată și în lucrarea sa publicată în 1967, Anul O Mie, în care își propune, după propriile cuvinte, să prezinte „o civilizație în efortul ei de împăcare cu Divinitatea'', contrazicînd astfel mitul generic al „fricii medievale'', și oferind istoricului posibilitatea de a „avansa către înțelegerea globală a trecutului ca viață, ca societate”.

Aceste obiective sînt formulate încă din primul capitol, unde se face o prezentare generală a anului 1000, precizîndu-se însă faptul că încercarea de a oferi o imagine cît mai autentică a acelor timpuri a fost mult îngreunată de sărăcia mărturiilor istorice, și că autorul a fost nevoit să ia în considerare documente dintr-o perioadă mult mai mare: 980-1040.

Arthur Hoyle - "Mavericks, Mystics and Misfits. Americans against the grain"

– e-book

 

Read from February 17^th to March 12^th 2020

My rating: 

This review has been published by Across the Margin 


Bricks in the (foundation) wall 

I have known and read the biographer and the essayist Arthur Hoyle for several years now. His debut book, The Unknown Henry Miller A Seeker in Big Sur, impressed me with its thorough research, its ample information, its true passion for the chosen subject. Henry Miller is America’s voice, America’s iconic image, Arthur Hoyle kept reminding us, and he should not to be forgotten by his fellow Americans. 

In his second book, the author continues to look for the essential qualities of the American soul in the life and work of other personalities who refused to conform to the norm, drawing, with the same firm and gifted hand he accustomed us to, the complex portrait of that America rendered unique by its brilliant seekers, from one restless Henry Miller to other Mavericks, Mystics and Misfits. As he explains in the Introduction:

These individuals have been chosen because their life stories, though often at variance with the direction of the mainstream society around them, exhibit certain endur­ing qualities of the American character that persist despite the changing circumstances of time and place.

Lucian Boia, „Istorie și mit în conștiința românească”

- Humanitas 2017 ISBN 978-973-50-5395-6 ; 500p

Perioada lecturii 16 octombrie – 25 noiembrie 2019

Votul meu: 

Istoria aceasta cu români altfel decît ceilalți și supuși persecuției celorlalți, paradoxală combinație de superioritate iluzorie cu un obsedant complex de inferioritate, ilustrează o stare de spirit nepotrivită vremurilor de azi. Actualizarea insistentă a unui trecut glorificat și abandonarea în mrejele lui perpetuează confruntarea în raport cu ceilalți și imobilismul în raport cu noi înșine.

Cu aceste cuvinte se încheie extraordinarul eseu al lui Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, o sumbră meditație asupra istoriei ca instrument, ca labirint de oglinzi deformatoare după bunul plac al unei epoci, dar mai ales al unui regim care-și creează propria oglindă cu defect voit de fabricație pentru ca imaginea reflectată să-l avantajeze. Pentru ca apoi, „poporul suveran”, într-o maimuțăreală exemplară, să transforme această imagine în adevăr absolut. 

Așa că de ce ne-ar mira că diagnosticul pus de autor nației noastre acum 22 de ani este mereu valabil? 

Solomon Northup, „12 ani de sclavie”

 – e-book

Perioada lecturii: 17 octombrie – 4 noiembrie 2019

Votul meu: 

Aproape tot timpul în care am citit povestea celor 12 ani de sclavie ai lui Solomon Northup m-am gîndit la romanul lui Margaret Mitchell, Pe aripile vîntului, meditînd la felul în care te poate convinge o carte cît de cît bine scrisă să iei ficțiunea drept realitate, mai ales cînd ești foarte tînăr și ți-e capul împuiat cu idei romantice care țin loc de informații, cum e și firesc, poate, la vîrsta aia.. Ca adolescentă, mi se  părea atît de tragică soarta Sudului, în ai cărui locuitori vedeam o clasă nobilă si cultă, strivită sub cizma grosolană a needucaților yankei. Pe de altă parte problema sclaviei, chiar dacă declanșase războiul civil american, mi se părea de importanță secundară, soarta negrilor, așa cum o prezenta cartea, nefiind deloc rea, cu unele excepții regretabile. Imagini idilice, cu sclavi cîntînd seara în colibele lor și cu negrese mămoase și autoritare crescînd generații de copii albi care le știau de frică mai mult decît mamelor lor se amestecau cu cele apocaliptice ale distrugerii fără sens a unei lumi, a unui stil de viață. 

În plus, romanul lui Harriet Beecher Stowe, Coliba unchiului Tom, citit aproape imediat după aceea, mi se părea prost scris și exagerat și tezist, probabil și pentru că subconștientul meu refuza să renunțe la imaginile pe care le-am descris mai sus.