Radu Paraschivescu, „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”

- Humanitas 2019. ISBN 978-973-50-6394-8. 230 p. 

Perioada lecturii: -9  24 iulie 2019

Votul meu: 

Categorie: jurnalistică, nonficțiune

Nu-mi aduc aminte dacă am mai cumpărat vreo carte pentru titlul ei pînă acum, dar mă întreb care cititor inveterat ar rezista la unul ca În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi). Eu una n-am fost în stare și uite-așa, printre achizițiile pe care le-am făcut vara asta la Humanitas (librărie pe care o vizitez de cîte ori ajung în România și de unde nu ies niciodată cu mîna goală) s-a numărat și volumul lui Radu Paraschivescu, chiar dacă în acel moment nu știam prea multe despre autor. Ba l-am luat și pe cel apărut anul trecut, Orice om îi este teamă, că rar am văzut profesor pe care să nu-l ademenească promisiunea unor perle de limbaj.

Bineînțeles că m-am apucat de citit imediat (adică imediat ce am terminat o altă operă cu titlu incitant, Roata plăcerilor. De ce nu au iubit unii înțelepți cărțile, a lui Valeriu Gherghel, după care intrasem de fapt în librărie și despre care am scris aici) iar acum, după o lectură care mi-a împlinit toate așteptările, nu pot să spun decît că abia aștept s-o încep și pe a doua.

Valeriu Gherghel, „Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înțelepți cărțile?”

 – Polirom 2018. ISBN 978-973-46-7664-4, 256 p.

Perioada lecturii: 22 iunie – 8 iulie 2019

Votul meu: 

Sînt cărți care te lasă (pe insula aia pustie) cu imaginea stăruitoare a unui personaj, a unei imagini, a unei întorsături de condei. Altele care te bîntuie cu cîte-o afirmație, o reconstituire, o reinterpretare inedită. Rar de tot, dai și peste una care reușește nu numai să-ți adune la un loc obsesiile (chiar și pe acelea pe care nu știai că le ai), dar să le mai găsească și o rezolvare sau, mă rog, măcar o sugestie terapeutică. Așa mi s-a întîmplat mie cu micul volum de eseuri Roata plăcerilor al lui Valeriu Gherghel, care, fie vorba între noi, mi-a cam păcălit orizontul de așteptare cu subtitlul acela care promitea să vorbească despre filosofi certați cu cărțile, nu despre mine 😊. 

Catherine Nixey, “The Darkening Age”

 – e-book

Read from May 26^th to June 26^th 2019

My rating: 

I don’t know whether the beautiful province of Quebec, which has been my home for about fifteen years, now, has got the most places with saints’ names in North America, but it is sure you will see them on almost any plate on the road. Yet, Québec is also one of the less religious places I know of, despite (or because of) the fact that, until just some fifty years ago, the Catholic Church was maybe the most powerful instance in the country. And if you ask the Quebecers about that period, their smile fade and they reluctantly acknowledge some of the rules they had to obey were positively medieval. 

Was it this constraint they experienced that have made them so adamant that religion have not part in their lives anymore? Probably, and I would like to believe they closed, thus, the long period of abuse and persecutions Christianity is guilty of, but I know it is only wishful thinking. At the end of the day, this is a period that few have dared to denounce, and at their own risk, from Celsus in the second century, who was the first Greek intellectual to contest the new religion and whose work was afterwards destroyed (and whom we know only because Origen, a Christian apologist, wrote Contra Celsum, in which he polemically quoted from his On the True Doctrine some 80 years later) to the eighteenth-century English historian Edward Gibbon who, in his Decline and Fall, will blame the Christians’ indolence and disregard for the public welfare for the fall of the Roman Empire, and who will see his study banned by The Catholic Church and himself becoming a pariah in the English society.