Et in Hiperboreea
ego!
N.B. M-am hotărât să scriu acest
articol în urma unei excursii atît de
minunate în orașul Québec încît am simțit
nevoia să o împărtășesc
cu toată lumea. Nu vă așteptați totuşi la
cine știe ce descrieri spectaculare (dacă vreți să citiți însemnări de călătorie adevărate vizitați blogurile
Cărți și călătorii sau Roșu vertical), talentul meu descriptiv e
aproape inexistent, da’ promit să mă scot (oarecum) cu pozele, poze care au fost făcute de minunat de talentatul meu copil, Cassandra
Despre castelul
de gheață din Québec auzisem încă de acum zece ani, adică de cînd am pus
piciorul în Canada. Mai mult, pentru că în fiecare vară mergeam cel puțin o
dată în frumoasa capitală a provinciei, fie cu ocazia festivalului medieval,
fie pur și simplu pentru o échapée belle,
de fiecare dată la întoarcere luam hotărîrea, la un pahar de vorbă cu
prietenii, de a merge în iarna respectivă să vedem și castelul – e drept că la +
40 de grade părea o bună idee. La -30 însă, ne trecea tot cheful și uite așa în
timp proiectata călătorie s-a transformat într-o simplă glumă de gașcă, de
genul „unde nu mai mergem noi anul ăsta”. Aceasta pînă în decembrie anul
trecut, cînd, povestindu-le amuzați prietenilor noștri quebecoși
despre atîtea decizii luate și amînate pe motiv de temperatură, au hotărît ei pentru
noi că e timpul sa le onorăm.
