Alexandr Solzhenitsyn, "In the First Circle"

 - Translated from Russian by Harry T. Willetts

 

Read from September 17^th to December 7^th 2018

My rating: 4/ 5 stars

 

This is not the first time I encounter the sad, Kafkian world of Alexander Solzhenitsyn, for I have already accompanied Ivan Denisovich during one of his regular days and I’ve taken a long, painful walk in the Gulag Archipelago. Only that the hell depicted there has been upgraded in the novel In the First Circle. Here, the mighty communist society, which couldn’t but acknowledge some zeks’ scientific skills has relocated them in the “sharashka”, the prison research institute that is, to be put to work at the development of a phone encryption device that could identify any voice on earth. Because they have food and cigarettes to discretion, some books and some space to walk, for a prisoner coming from Gulag it may seem paradise, but in reality they only reached the first circle of Inferno. A circle inside the last one, the rim of the funnel which is the Iron Curtain. 

In the Foreword of the book, Edward E. Erickson recalls that In the First Circle was composed from 1955 to 1958, when the author was in his thirties, barely released from the Gulag and exiled in Kazakhstan, where he had found work as a schoolteacher. He tried to publish his manuscript for the first time in 1964, erasing nine chapters in order to pass the censorship, but because the KGB had confiscated the unshortened copy from a friend, the publishing was indefinitely delayed by the authorities. Finally, he sent the same censored version abroad, where it appeared in 1968 under the title The First Circle. Only ten years later the author will restore the original version and the preposition “in” will be added to the title to change the focus from the place to the people in it.

Erickson also observes that the novel illustrates Solzhenitsyn’s literary credo: to follow “the canons of the realistic tradition of Russia’s nineteenth-century masters of fiction, starting with Dostoevsky and Tolstoy. (…) Despite starting with actual people, events, and locations, Solzhenitsyn in his Gulag writings—the fiction and The Gulag Archipelago—succeeds in creating a literary world that is as distinctly his own as are the signature literary worlds created by such authors as Dostoevsky, Dickens, Kafka, and Faulkner”. 

Dana Grigorcea, „Sentimentul primar al nevinovăției”

 – Traducerea din limba germană Nora Iuga și Radu-Mihai Alexe. Humanitas 2016 ISBN 978-973-50-5434-2. 206 p.

Perioada lecturii: 15 noiembrie – 5 decembrie 2018

Votul meu: 

Sentimentul primar al nevinovăției, scris în limba germană de o scriitoare cu nume foarte românesc, Dana Grigorcea, tradus superb de Nora Iuga și Radu-Mihai Alexe și apărut în 2016 la Humanitas, este un roman care, în ciuda titlului incitant (dar și – să recunoaștem – oarecum pretențios), a subiectului mereu atrăgător (evocarea Bucureștiului din comunistul ieri și postrevoluționarul azi), cît și a trezirii în sufletul cititorului autohton a vajnicului sentiment de mîndrie națională (a cîștigat, după cum ne informează coperta editurii, Premiul 3sat în cadrul concursului de literatură Ingeborg Bachmann de la Klagenfurt, Austria, și a fost nominalizat pentru premiul elvețian de carte Schweizer Literaturpreis), nu pare să fi lăsat o impresie prea adîncă pe meleagurile mioritice. Cel puțin așa reiese din frunzăririle mele pe internet, internet care abundă de notificări ale librăriilor și anticariatelor on-line, dar unde am găsit doar un articol de presă, în Observatorul cultural (pe care nu l-am putut citi, că nu-s abonată ☹), și cîteva recenzii ale unor bloggeri (foarte, foarte puține). 

Nu-i exclus ca fenomenul să fie o altă exemplificare a zicalei ăleia, că nimeni nu-i profet în țara lui, dar, ca să spun drept, nici pe mine cartea nu m-a convins în totalitate. Nu că Dana Grigorcea n-ar ști să scrie, dimpotrivă, din punct de vedere stilistic romanul este aproape ireproșabil, doar că mi s-a părut că merge pe cărări mult prea bătătorite, iar această lipsă de inedit îl face „forgettable” din chiar momentul în care l-ai încheiat. Și cît de promițător era începutul!

Dieter Schlesak, „Capesius, farmacistul de la Auschwitz”

 – e-book

Perioada lecturii: 11 – 28 noiembrie 2018

Votul meu:

Așa cum bine spunea Martha Anne Toll în recenzia cărții lui Dieter Schlesak, Capesius, farmacistul de la Auschwitz, publicată în Washington Independent în 2011, a vorbi despre valoarea literară a unei opere în mare parte documentare și cu un asemenea subiect, pare aproape o impietate.

Problema care apare, totuși, foarte bine subliniată de Michael Hoffman în recenzia sa din același an apărută în New York Times sub titlul The Death Camp Pharmacist  ține de modul oarecum nefericit în care autorul alege să amestece ficțiunea și realitatea. În ciuda faptului că cititorul este prevenit încă de la început de acest amestec (subtitlul operei fiind „roman document”), el va întîmpina nu o dată dificultăți atît în identificarea rolului vocii auctoriale cît și în urmărirea coerenței textuale.

Pe de o parte, vocea principală a narațiunii este încredințată unui erou imaginar, Adam Salmen, „ultimul evreu din Schässburg” (azi, Sighișoara), revenit de la Auschwitz, unde fusese trimis în 1944 și unde a fost triat chiar de farmacistul orașului, devenit ofițer SS, Doktor Viktor Capesius. Intenția autorului pare destul de clară: Adam e o voce colectivă, simbol al supraviețuitorului evreu, ros de boli, vini și amintiri dureroase: