Florin Lăzărescu, „Trimisul nostru special”

Polirom 2014, ISBN 978-973-46-4349-3; 208 p.

Perioada lecturii: 3 – 16 octombrie 2018

Votul meu: 

Nu mai țin minte cine mi-a recomandat romanul „Trimisul nostru special”, care stă pe raftul meu virtual „to-read” de pe Goodreads de prin 2010, dar pe care am pus mîna abia vara asta, cînd mi-a fost făcut cadou de surioara mea (împreună cu alte cărți de autori români care și ele zăceau de mai multă vreme pe aceeași listă). În orice caz, de mult îmi propun (fără prea mare succes, mărturisesc cu rușine) să mă pun la punct cu literatura româna contemporană, despre care am informații vagi și nesistematizate și din care am lecturi destul de eclectice. Toate acestea ca să-mi justific neștiința în ceea ce-l privește pe autorul Florin Lăzărescu, despre care aflu abia acum că a cîștigat mai multe premii literare și că a avut, mai ales cu romanul de față, succes și în străinătate, fiind tradus în mai multe limbi. 

Succes binemeritat după părerea mea, dat fiind că verva narativă și umorul te cîștigă de la primele pagini, deși ritmul se mai pierde pe parcurs, iar uneori tonul jurnalistic intră în contradicție cu cel evocator zgîriind nițel urechea:

Porphyrios, „Viața lui Pitagora; Viața lui Plotin”

 Trad. de Adelina Piatkowski, Cristian Bădiliță, Cristian Gașpar-Iași – e-book.

Perioada lecturii 28 septembrie – 11 octombrie 2018

Votul meu: 

Apărut în 1998 la Polirom, volumul „Viața lui Pitagora. Viața lui Plotin” este de fapt o crestomație de texte mai vechi și mai noi, un fel de puzzle din care cititorul poate reconstitui mai ales imaginea complexă a unui Porphyrios nejustificat de puțin cunoscut în zilele noastre.

Prezentîndu-și propriul autor din tripla perspectivă de biograf, editor și filosof, cartea se transformă ușor-ușor într-o triplă biografie, adăugînd la Viețile lui Pitagora și a lui Plotin pe aceea a autorului lor, portretizat într-un amestec de viziune modernă, prin prefața semnată de editorul Cristian Bădiliță și antică, prin includerea fragmentului lui Eunapios, Viața lui Porphyrios. În plus, cele două introduceri, a lui Bădiliță la Viața lui Pitagora și a lui Luc Brisson la Viața lui Plotin, ca și dialogul dintre Porphyrios și Plotin așa cum și l-a imaginat Leopardi inclus spre sfîrșitul volumului, completează portretul spiritual al acestui învățat bine-cunoscut în antichitate, căruia i se datorează, probabil, conservarea figurii lui Plotin în memoria filosofiei universale.

Doina Ruști, „Mămica la două albăstrele”

  - Polirom 2013. ISBN 978-973-46-3409-5. 254 p.

Perioada lecturii: 18 septembrie – 2 octombrie 2018

Votul meu: 

În Mitul democrației (pe care tocmai ce l-am terminat de citit, că așa mi se leagă mie în mod misterios de minunat lecturile), Lucian Boia observă la un moment-dat că realitatea în lumea contemporană a devenit din ce în ce mai „ficționată”, din ce în ce mai cosmetizată pentru a corespunde unor modele narative de un gust îndoielnic dar cu mare priză la public (de exemplu moartea prințesei Diana, care a fost transformată în melodramă, sau războiul – fie el împotriva terorismului, sau cel din Kosovo, sau cel din Afganistan – care a căpătat proporții eroice, devenind înfruntarea între bine și rău): 

„Lumea e un teatru (și lumea politică în și mai mare măsură). Dar este pentru prima dată cînd viața reală este literalmente dublată, și „tradusă” la fiecare pas, printr-un simulacru de asemănare înșelătoare. Mitologia a trecut de la artizanat la industrie și la strategii de manipulare extrem de elaborate și de eficiente.”

Ei bine, cartea Doinei Ruști, Mămica la două albăstrele, ar putea fi o ilustrare perfectă a acestei afirmații îngrijorătoare. Oamenii, pare să ne comunice textul, se așază din ce în ce mai des și de bună voie în paturile procustiene care apar la răspîntiile vieților lor, din inerție, din lipsa unor valori de referință clare, dar mai ales din lipsa unei vieți interioare, transformîndu-se în marionete de mînuit și de aruncat după cum are ea chef de către o societate de consum la fel de găunoasă și de lipsită de putere de decizie.