Lucian Boia, „Sfîrșitul Occidentului? Spre lumea de mîine”

- Humanitas 2013. ISBN 978-973-50-4010-9. 124 p.

Perioada lecturii: 1 – 6 iulie 2020

Votul meu: 

Am citit pînă acum vreo șase cărți ale lui Lucian Boia, și ideile expuse acolo m-au convins și entuziasmat de fiecare dată (după cum se vede și din recenziile mele superlative, la care îmi permit să fac discret trimiteri): cînd a spus că românii (ca și alte nații de altfel) își regîndesc periodic istoria, mistificînd-o pentru a conveni orizontului de așteptare al unui anumit moment (Două secole de mitologie națională), ba mai mult, întrețin în mod artificial și în scop politic anumite mituri naționaliste cu caracter autoritar și xenofob, care devin adesea o frînă în dezvoltarea țării (Istorie și mit în conștiința românească); cînd a observat incapacitatea românului de a renunța la folosul personal pentru binele public (Strania istorie a comunismului românesc) ca și lipsa lui de vizionarism, superficialitatea și adaptarea categoriilor morale la interesele personale (De ce este România altfel); în sfîrșit, atunci cînd a desacralizat  Mitul democrației, în care a văzut o utopie ca atîtea altele, dar care a împins omenirea spre progres. 

Ei bine, deși Sfîrșitul Occidentului reia unele idei din eseurile enumerate mai sus, tonul și abordarea mi s-au părut mai puțin convingătoare, iar ideile oarecum însăilate. Și aici se pornește de la ideea că raportul omului cu istoria este paradoxal, pentru că, deși el este cel care o creează, nu-i poate controla mersul, ca să se încheie cu previziunea că Occidentul, dacă nu va găsi un ideal pe care să-l urmeze este în pericol să-și piardă importanța mondială, China și India venind puternic din urmă. Nimic greșit, dar nimic nou, scenarii de acest fel sînt vînturate periodic, pe tonuri mai mult sau mai puțin științifice, mai mult sau mai puțin apocaliptice. 

Trei idei am reținut din cele 122 de pagini, dintre care sînt de acord cu una, ca să mă exprim anacolutic (ghiciți care?😊): că există un aspect pozitiv al sclavagismului, din moment ce „a fost premisa monstruoasă pentru condiția umană mult mai bună a descendenților acelora pe care occidentalii i-au tratat acum două-trei secole ca pe niște animale”; că din cauza corectitudinii politice disocierea „bărbat-femeie” tinde să se transforme doar într-o opoziție culturală, fără legătură cu biologia; și că schimbările climaterice sînt mai puțin dezastruoase decît ne lasă „birocrații climei” să credem. 

Acum, ideea că sacrificiul sclavilor n-a fost în zadar de vreme ce urmașii lor trăiesc mai bine e atît de tipic occidentală că m-a făcut să zîmbesc: după ce criterii considerăm că civilizația occidentală este superioară „bunului sălbatic”, ca să împrumut o celebră sintagmă? După criteriile noastre evident, care confundă confortul cu fericirea. Despre climă nici nu vreau să încep o discuție aici, mă mulțumesc să spun că eu sînt de partea Gretei, așa cum în ceea ce privește diferențierea sexuală sînt de partea „mamei lui Harry Potter”, ca s-o citez pe Lavinia.

Am să închei spunînd că, din tot eseul, cel mai mult m-a distrat un truism (al cărui adevăr evident nu-l face, ca să zic așa, mai puțin adevărat 😊): 

Povești de tot felul despre viitor... Dacă nu va fi așa, va fi cu siguranță altfel!