K.J. Mecklenfeld, „Cartea miracolelor”

 – Ilustrații de Joanna Bucur. Humanitas Junior, 2020. ISBN 9789735068707. 280 p. 

Perioada lecturii: 19 - 29 august 2020

Votul meu: 

S-a întîmplat așa. A bătut Cartea miracolelor tot drumul din Olanda pînă-n Canada ca să ajungă la mine din generozitatea autoarei (mulțumesc, K.J. Meckenfeld, mulțumesc!) pe 18 august, la o lună după ce a fost trimisă, că așa funcționează poșta în vremuri pandemice). Am început s-o citesc chiar a doua zi cu toate că știam prea bine, cînd m-am apucat de ea, că n-am să am timp să-i scriu recenzia pe care n-aveam nici o îndoială că o va merita, pentru că n-am fost în stare s-o pun pe raft să aștepte vremuri mai liniștite, cînd dragonul acela de pe copertă mă tot ademenea cu promisiunea unor aventuri albastre, albastre (și cine poate rezista la cîntecul de sirenă al celei mai frumoase culori din lume?)

După cum bănuiam deja, Cartea miracolelor n-a dezamăgit nici un pic orizontul meu de așteptare, oferindu-mi zece zile de minunății pe care le-am înghițit pe nerăsuflate, urmate, e drept, de vreo trei săptămîni de remușcări că nu găseam timpul să scriu măcar cîteva rînduri despre ele. Așa că mi-am zis că e timpul să încerc să încropesc ceva, chiar dacă în grabă și printre picături (Doamne, cine a zis că dacă muncești de acasă e mai simplu, habar n-avea despre ce vorbea), sperînd ca ceea ce voi spune să reflecte măcar parțial delectarea cu care am urmărit ceea ce i se întîmplă lui Finn Stormwind, așa cum, acum patru ani (au trecut deja patru ani!) urmăream cu sufletul la gură peripețiile lui Hendrik de Mol în căutarea planetei lui de aur (și despre care am scris, mult mai inspirat și mai pe îndelete, aici ).

Cum spuneam, sînt deja patru ani de cînd am citit Planeta de aur, cartea cu care K.J. Mecklenefeld m-a convins că are talent cu carul în acea eluzivă zonă a beletristicii care pare atît de ușor de realizat – literatura pentru copii. Ușor, pentru că teoretic ingredientele unei cărți pentru copii reușite nu sînt nici multe, nici complicate: să aibă o temă accesibilă, dezvoltată în idei simple, ușor de înțeles; protagoniștii și antagoniștii să fie cît mai veridici, chiar atunci cînd aparțin lumii fantastice și să fie de obicei ei înșiși copii; să aibă o morală, adică să aibă un scop educativ; să nu conțină prea multe descrieri și reflecții, și să fie scrisă într-un limbaj simplu. Ambele cărți ale autoarei pe care le-am citit bifează bineînțeles toate elementele de pe listă, dar așa cum știm prea bine, nu de îndeplinirea unor criterii depinde reușita unei opere, ci de ceva mai presus de reguli și îndemînări stilistice și cunoștințe teoretice, și da, mă refer la acel je ne sais quoi, la acel inefabil care face ca o carte perfect scrisă să nu stîrnească nici o emoție, iar alta, poate nu atît de perfectă, să fie citită pe nerăsuflate. Ei bine, Cartea miracolelor face parte din acea a doua categorie și asta v-o spune cineva care nu și-a pierdut niciodată apetitul pentru acest gen literar, ba dimpotrivă, care a citit Harry Potter, Cireșarii, Povestea fără sfîrșit iar și iar și iar.

Vă recomand așadar cu entuziasm să vă delectați și voi cu nemaipomenitele întîmplări ale unui băiețel care, ajutat de puiul său de dragon și ca orice erou adevărat (nu mă pot abține să nu vă dezvălui asta), salvează bineînțeles lumea pe măsură ce învață valoarea prieteniei, a altruismului și a încrederii în sine. Să vă bucurați de impecabila ediție a prestigioasei edituri Humanitas, cu minunatele ilustrații ale Joannei Bucur, care întregesc fericit lectura pagină cu pagină.

Este evident deja că numele lui K.J. Mecklenfeld își merită cu prisosință locul în galeria autorilor de prestigiu ale literaturii pentru copii și preadolescenți de toate vîrstele, de la noi și de aiurea. Cartea miracolelor, alături de Planeta de aur și de Hendrik de Mol și Planeta de jad (pe care n-am citit-o încă, dar e pe listă!) sper să fie doar primele trei titluri dintr-o lungă serie de superpovești pentru supercititori. 😊