Gregor von Rezzori, “The Snows of Yesteryear”

– kindle 

Read from August 17^th to September 21^st 2020

My rating: 

 

The Snows of Yesteryear is one of the best memoirs I have ever read. Not only the characters portrayed are fascinating (the telluric Cassandra, the neurotic Mother, the burlesque Father, the fairylike Sister and the down-to-earth Bunchy) but also, but especially the reconstruction of a lost era and of a lost land are truly magical: an era of bygone sunny even-when-cloudy days lived in a town that, belonging first to an Austrian defunct empire, then to a Romanian ephemeral kingdom and finally to a dystopic Soviet Ukraina, changed its name accordingly “from Czernowitz to Cernăuţi to the present Chernovtsy”. The narrative voice tries and brilliantly succeeds to recapture the spirit of that era in which

We did not live our own lives. Our lives were being lived by our period.

K.J. Mecklenfeld, „Cartea miracolelor”

 – Ilustrații de Joanna Bucur. Humanitas Junior, 2020. ISBN 9789735068707. 280 p. 

Perioada lecturii: 19 - 29 august 2020

Votul meu: 

S-a întîmplat așa. A bătut Cartea miracolelor tot drumul din Olanda pînă-n Canada ca să ajungă la mine din generozitatea autoarei (mulțumesc, K.J. Meckenfeld, mulțumesc!) pe 18 august, la o lună după ce a fost trimisă, că așa funcționează poșta în vremuri pandemice). Am început s-o citesc chiar a doua zi cu toate că știam prea bine, cînd m-am apucat de ea, că n-am să am timp să-i scriu recenzia pe care n-aveam nici o îndoială că o va merita, pentru că n-am fost în stare s-o pun pe raft să aștepte vremuri mai liniștite, cînd dragonul acela de pe copertă mă tot ademenea cu promisiunea unor aventuri albastre, albastre (și cine poate rezista la cîntecul de sirenă al celei mai frumoase culori din lume?)

După cum bănuiam deja, Cartea miracolelor n-a dezamăgit nici un pic orizontul meu de așteptare, oferindu-mi zece zile de minunății pe care le-am înghițit pe nerăsuflate, urmate, e drept, de vreo trei săptămîni de remușcări că nu găseam timpul să scriu măcar cîteva rînduri despre ele. Așa că mi-am zis că e timpul să încerc să încropesc ceva, chiar dacă în grabă și printre picături (Doamne, cine a zis că dacă muncești de acasă e mai simplu, habar n-avea despre ce vorbea), sperînd ca ceea ce voi spune să reflecte măcar parțial delectarea cu care am urmărit ceea ce i se întîmplă lui Finn Stormwind, așa cum, acum patru ani (au trecut deja patru ani!) urmăream cu sufletul la gură peripețiile lui Hendrik de Mol în căutarea planetei lui de aur (și despre care am scris, mult mai inspirat și mai pe îndelete, aici ).