Jacques Bergier, „Cărțile blestemate”

-ebook

 Perioada lecturii: 6 – 9 august 2021

Votul meu : 

 

 Acuma nu știu dacă filmul Men in Black are vreo legătură cu oamenii în negru ai lui Jacques Bergier (Wikipedia nu prea mi-a fost de folos de data asta), dar tre’ să recunosc că de cîte ori am dat peste teoria existenței acestora în Cărțile blestemate mi-a fost greu s-o iau în serios, că-mi tot apărea Will Smith în fața ochilor.

Autorul, evreu de naționalitate franceză și poloneză, este o figură destul de interesantă, de altminteri: a fost inginer chimist, a făcut parte din Rezistență (fiind din acest motiv arestat, torturat și trimis în lagăr de Gestapou), a fost spion, ziarist și evident scriitor. Prin cartea sa Le Matin des magiciens (Dimineața magicienilor), prin revista „Planeta” și mai apoi prin intermediul mișcării „realismul fantastic” (curent de gîndire și cercetare autointitulat științific, al cărui obiect de studiu e constituit de domenii pe care știința oficială le exclude) a contribuit, mai ales în Franța, dar nu numai, la promovarea paranormalului și a teoriilor pseudo-științifice.

Florian Illies, „1913. Vara secolului”

 – kindle.
Der Sommer des Jahrhunderts. Traducere din limba germană de Vasile V. Poenaru

 

Perioada lecturii: 6-26 iulie 2021

Votul meu: 

 

 

În timp ce citeam 1913. Vara secolului, m-am gîndit nu o dată ce mult mi-ar fi plăcut ca ideea lui Florian Illies, de a reînvia nu o epocă, ci, vorba poetului, „un anotimp, un an, un timp”, să-i fi venit și vreunui „cronicar” român, care să ne plimbe printr-un trecut mai mult sau mai puțin specific, punîndu-i și pe artiștii români în context, că nici ei nu-s lipsiți de pitoresc. Dar care ar fi anul cel mai potrivit pentru o felie din viața culturală română? 1813? 1876? 1921? 1925? 1943? Mi-e greu să aleg, pentru că ne-am obișnuit să gîndim trecutul în lungi perioade, automatism de care nici autorul nu e ferit, dacă ne luăm după titlu.

E firesc, așadar, să ne punem întrebarea dacă anul 1913 este cu adevărat definitoriu pentru secolul al XX-lea. Eu aș răspunde că nu, nu neapărat, deși se întîmplă lucruri multe și importante, dar că e în orice caz un an interesant, pe buza prăpastiei, o ultimă „vară” înaintea iernii lungi si grele care se apropie, și mai stă și sub semnul cifrei 13, pe care lumea a putut da vina ori de cîte ori s-a întîmplat ceva neplăcut, și contra căreia a găsit mijloace înduioșătoare de protecție (Gabriele D’Annunzio, de exemplu, oferindu-i unui prieten Martiriul Sfântului Sebastian, și-a datat dedicația „1912+1“, iar Arnold Schönberg, inventatorul dodecafonismului, acea „tehnică de bază a muzicii moderne, născută și din spaima creatorului ei față de ceea ce avea să vină. Nașterea raționalului din spiritul superstiției”, a evitat mereu atît măsura 13 cît și numărul de pagină 13 în compozițiile sale, iar cînd a realizat că titlul operei lui despre Moise și Aaron avea 13 litere, a tăiat al doilea „a“ din Aaron, schimbîndu-i numele în Moses und Aron. O paranteză în paranteză: născut pe data de 13 septembrie, se pare că lui Schönberg îi era teamă că va muri într-o zi de vineri, 13, în anul 1913, și chiar a murit pe data de 13, dar într-o sâmbătă, treizeci și opt de ani mai tîrziu.)