Thomas Mann, "Casa Buddenbrook"

 – e-book

Perioada lecturii 10 – 25 martie 2015

Votul meu:

Din ce spune Wikipedia, Thomas Mann s-a apucat să scrie Casa Buddenbrook la 22 de ani (şi a publicat-o în 1901, cînd avea 26 de ani), pe de o parte din admiraţia pentru operele realiste ale secolului al XIX-lea (în special Stendhal), pe de altă parte din dorinţa de a-şi măsura talentul cu acela al fratelui său mai mare Heinrich, căruia deja îi apăruse un roman şi lucra la al doilea. 

Deşi nu este cea mai buna carte a lui, este cu siguranţă cea mai populară, mai ales în Germania dar nu numai (se spune că Faulkner o considera o capodoperă) şi este sigur că în mare parte datorită ei a primit premiul Nobel pentru literatură. 

Doris Lessing, "The Grandmothers"

 – four short novels, Perennial 2005 ISBN 0-06-053011-1

Read from to March 5^th 18^th 2015

My rating:

All the reviews on Doris Lessing’s The Grandmothers I’ve read claim that the book is oddly uneven, with two brilliant and two poor stories. All of them put A love child on top, followed by Victoria and the Staveneys and they generally agree that The Grandmothers and The Reason of It are the worst.

Well, I beg to differ. As usual, Doris Lessing is a master of the literary techniques and the unity of The Grandmothers is realized by subtle but strong links between themes, motives, narrative perspectives, framing, narrative voices etc., that create a pattern of a beautiful discreet symmetry, giving the book all the coherence it needs to claim its unity either in structure and literary value.

Michel Houellebecq, "La possibilité d’une île"

 – Livre de poche 2008, ISBN : 2253115525 (ISBN13: 9782253115526)

Lu du 20 février au 12 mars 2015

Mon vote : 

La possibilité d’une île est le premier roman de Michel Houellebecq que je lis mais c’est sûr qu’il ne sera pas le dernier. Son écriture incitante et provocatrice, ou, comme lui-même le dit « singulièrement décapante » a, à peu près, tout ce que je cherche dans un livre : équilibre compositionnel, maîtrise du fil narratif, finesse stylistique, bref, une image qui ressort du tapis (pour emprunter la fameuse métaphore de Henry James) à la fois claire et compliquée, reposante et bouleversante, lumineuse et ombragée.

Sur le thème du manuscrit trouvé (l’histoire de Daniel1 est lue, deux millénaires plus tard par ses descendants Daniel24 et Daniel25) se construit une dystopie singulière, dans laquelle le futur n’est pas cauchemaresque parce ce qu’il a échoué dans la dictature de l’État (comme dans 1984, ou The Handmaid’s Tale, ou Brave New World pour ne pas citer que les plus fameuses), mais parce qu’il a « amélioré » l’homme, tout en le transformant  dans une « machine consciente » dépourvue de toute émotion et par conséquent, de toute frénésie d’exister qui définissait son humanité.

Denis de Rougemont, "Iubirea şi Occidentul"

– e-book

Perioada lecturii : 24 februarie – 9 martie 2015

Votul meu : 

      Am citit undeva că eseul lui Denis de Rougemont ar fi prima operă care analizează extensiv iubirea. Nu am verificat afirmaţia dar, deşi îmi vin în minte şi alte opere, ca Despre pasiunile sufletului a lui Descartes sau Despre iubire a lui Stendhal, Iubirea şi Occidentul rămîne cartea pe care aş recomanda-o în primul rînd celor interesaţi de acest subiect surprinzător de puţin studiat, dacă ne gîndim că nimeni n-a contestat încă adevărul celebrei afirmaţii danteşti despre iubirea care mişcă soarele şi celelalte stele.

      Premisa eseului scriitorului elveţian este aparent provocatoare: căsătoria şi iubirea nu sînt compatibile. Pentru a o demonstra, autorul pleacă de la mitul lui Tristan şi al Isoldei aşa cum apare el în literatura trubadurilor din secolul al XII-lea, mit care ar revela, pe de o parte, că o întreagă literatură s-a născut de pe urma crizei căsătoriei şi pe de altă parte că amorul-pasiune nu este iubirea de celălalt, ci iubirea de iubire. Denis de Rougemont pune aşadar în antiteză cele două concepte, afirmînd că au origini diferite : amorul-pasiune a fost inventat de tradiţia cavalerească (care, după cum vom vedea, ascultă de credinţe misterioase, eretice), în timp ce instituţia căsătoriei a fost consolidată de obiceiurile feudale (prin Biserică).

Stendhal, "Le Rouge et le Noir"

 – Éditions Rencontre Lausanne, 1961

Relu du 1^er février au 4 mars 2015

Mon vote :

Il a déjà été dit plusieurs fois, mais je ne me fatigue jamais de le redire, émerveillée – la fascination des classiques se trouve, pardonnez-moi le truisme, dans leur impeccable classicisme – c’est-à-dire, dans le fait qu’ils sont  en même temps anciens et actuels, connus et surprenants, lus et à découvrir.

Je relis, pour la troisième fois, je pense, Le Rouge et le Noir, et sa modernité m’éblouit comme si je le lisais pour la première fois. Je sais bien que Stendhal a été un innovateur dans le roman du XIXe siècle, et qu’il a contrarié ses contemporains par sa capacité, entre autres, de réinventer la sensibilité romantique avec des moyens réalistes, ce qui a fait Prosper Mérimée, si je me rappelle bien, lui reprocher d’avoir trahi l’idéal de l’art en dévoilant les tares indicibles de l’âme humaine. Mais je sais également que l’innovation littéraire n’est pas toujours une garantie d’immortalité, surtout étant donné la rapidité avec laquelle les nouveautés se démodent pour faire place à d’autres nouveautés.

Joseph Heller, "Catch-22"

 – e-book

Read from January 19^th to February 26^th 2015

My rating :

I can’t remember who told me, a long time ago, that Catch 22 is excruciatingly boring. It must have been someone whose judgment I trusted, for although I’ve had this book in my library for a very long time I’ve never come around reading it. Until a month ago, that is, when I decided the time had come to check the truth of this outrageous statement concerning one of the iconic books of the American literature.

It took me about 6 weeks to finish it and I must admit it was not easy. Furthermore, somewhere in the middle of the book I almost gave it up – now I’m glad I didn’t, because it improved sensibly towards the end. And now that I’m done with, I must try and put my thoughts in order a little, to make sense of my weird relationship with this novel, that sometimes irritated me immensely, and other times blew up my mind.