Elena Ferrante, "L’amica geniale"

– e-book

Letto dal 9 al 25 aprile 2016

Il mio voto:

Dopo aver letto la mia recensione de Il buio oltre la siepe (recensione in inglese che si trova qui  per chi può interessare), una cara amica mia virtuale su Goodreads mi ha chiesto come mai gli avevo dato solo tre stelle. La mia risposta è stata che di solito do tre stelle ai libri che sembrano rivolgersi più al mio cuore e meno alla mia mente.

Ebbene, ho avuto la stessa impressione mentre stavo leggendo L’amica geniale di Elena Ferrante: cioè di aver sotto gli occhi un libro commovente, coinvolgente, gradevole – insomma che si merita tutto l’elenco di epiteti attribuite di solito ai buoni libri – eppure mirabile,  durabile, sempiterno, come lo è la grande letteratura… proprio non lo so.

Il romanzo comincia con una prolessi che annuncia il cambiamento dei tempi narrativi: dopo una conversazione con il figlio della sua amica di cui ha appreso la sparizione di quest’ultima, l’io narrante dichiara maliziosamente che comincia a scrivere questi ricordi per punirla di aver voluto “non solo sparire lei, adesso, a sessantasei anni, ma anche cancellare tutta la vita che si era lasciata alle spalle.” Infatti, in un’intervista pubblicata nel Corriere della sera  l’autrice confessa che voleva da molto tempo scrivere una storia sull’impossibilità di sparire senza traccia, visto che c’è sempre un parente oppure un amico da fare “da testimone inflessibile di ogni piccolo o grande evento della vita” dell’altro.

Gabriel García Márquez, "Cent ans de solitude"

 – Le livre de poche, 2006

(Re)Lu : du 31 mai au 30 juin 2013

Rating :

Il y a des livres d'une grandeur écrasante. Des livres mystérieux, qui t'incitent et t'illusionnent et qui te refusent leurs secrets même après plusieurs lectures. Des livres vieux comme la sagesse, éblouissants comme un miracle, incitants comme une découverte. Des livres dont on a tout dit, et pourtant on a seulement effleuré le sens.

Dans un univers néanmoins riche en œuvres extraordinaires, ces livres particuliers sont chacun et tous à la fois Le Livre, s'entrelaçant et se détachant en même temps pour créer un monde miraculeux où notre âme se reconnait parmi des idées qui lui sont si familières qu'elle se les revendique. À vrai dire, on aime, on apprécie, on est émerveillé par tant de livres, mais combien parlent vraiment de nous-mêmes? De moi, parlent au moins trois: "L'écume des jours", toutes les fois que je découvre la cruauté et l'insouciance du monde cachées derrière n'importe quelle beauté superficielle, "Les frères Karamazov", toutes les fois que ma conscience me reproche la même cruauté et insouciance envers les autres et "Cent ans de solitude" toutes les fois que je me rends compte qu'il m'est impossible de changer en moi ou dans le monde cette cruauté et insouciance.

John Edward Williams, "Stoner"

 – e-book

Read from May 6^th to 13^th 2014

My rating:

An Old-Fashioned Hero

It was impossible for me to read Stoner in one breath, even though it is not a long novel, nor a particularly intricate one. I had to stop after every thirty pages or so, before sadness ate my soul whole. My sadness, I soon realized, had however that cathartic quality the ancient tragedies usually inspire and made me remember an old definition of the tragic hero: he is always defeated and dies, but the ideas he fought for and believed in forever live.

William Stoner is not so different from a Greek hero. His tragic destiny seems to be the result of the same disobedience of the three laws: gods’, by refusing to accept his destiny as a farmer, society’s by fighting authority when unjust, and family’s by breaching the “sanctity” of his unfortunate marriage. His backbone, his quiet dignity, his resigned understanding of the world are permanently challenged by the two implacable, malevolent divinities who will never let him go, who will never let him be: his wife Edith and his colleague Lomax.

Alexandr Soljenițîn, "Arhipelagul Gulag 1918-1956", vol. al II-lea

traducere și note de Ion Covaci – ebook

Perioada lecturii: 8 februarie - 3 aprilie 2016

Votul meu:

Termin cu inima strînsă și volumul al II-lea al Arhipelagului Gulag, în care Alexandr Soljenițîn, enumerînd metodele „exterminării prin muncă” folosite de sistemul comunist sovietic, descrie totodată încă alte metode care fac dovada infinitei inventivități umane în a face rău. Apropo, știați că celebra deviză „Cine nu muncește nu greșește” aparține marelui gînditor Lenin? În orice caz, adevărul ei a fost cu prisosință verificat în lagăr, unde munca însemna moarte sigură, din cauza unor condiții atît de infernale încît făceau să pălească orice comparație, fie ea cu realitatea, de exemplu destinul iobagilor, fie cu ficțiunea, de exemplu Amintiri din Casa morților a lui Dostoievski.

John Barth, "The End of the Road"

John Barth, The Floating Opera and The End of the Road – Anchor Books, New York 1988; ISBN 0-385-24089-9

Read from March  13^th till 28^th 2016

My rating:

When Existentialism is not a Humanism anymore

I’m still not sure whether it was a good thing to read The End of the Road immediately after The Floating Opera, even though they are often discussed together and the author himself decided to put them in one volume. Of course, there are some reasons for this decision: not only both novels illustrate the first stage in John Barth’s creation, but they have also some similar themes, motives and structure – existentialism, nihilism, suicide, adulterous triangle etc.